EDUCAȚIA NONFORMALĂ A TINEREI GENERAȚII
EDUCAȚIA NONFORMALĂ A TINEREI GENERAȚII
prof. Tamara Bolbos
Grădinița cu Program Prelungit nr. 20, Tmișoara
Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Prin educație,
în viziunea lui M. Ionescu (2007), înțelegem „un sistem de acțiuni și influențe deliberate sau nedeliberate,
explicite sau implicite, care contribuie la formarea, modelarea, dezvoltarea și transformarea personalității
indivizilor, indiferent de vârstă, in vederea atingerii anumitor finalități, stabilite in conformitate cu cerințele
actuale și de perspectivă a societății.”
„Educația este consecința procesului de învățare a comportamentelor dezirabile, prin care omul asimilează
experiențele pozitive ale înaintașilor și ale contextului său, spre a preveni discomfortul exstențial și
conflictual cu mediul social și spațial.”
Formele educaţiei sunt:
– Educaţia formală
– Educaţia informală
– Educaţia nonformală.
Educaţia formală se desfăşoară într-un cadru organizat, sistematizat și instituţionalizat și este bazată pe
acțiunea pedagogică de tip formal. Întreaga activitate educativă urmărește realizarea obiectivelor stabilite
și reglementate în programe curriculare specifice.
Educația informală reprezintă ansamblul influențelor pedagogice exercitate spontan și continuu asupra
personalității umane la nivelul familiei, localității, străzii, mediului social (cultural, professional, economic,
religios etc.), a comunității, a mass-mediei (presa scrisa, radio-televiziune etc.).
Educația nonformală reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și realizate într-un cadru
instituționalizat extrașcolar constituiind legătura dintre cunoștințele asimilate în cadrul formal și informațiile
accumulate în cadrul informal. Educația nonformala valorifică activitatea de educație organizată în interiorul
sistemului de învatamant, în cluburi, tabere de elevi, dar și în afara acestuia sub îndrumarea unor cadre
didactice specializate.
Notele carateristice ale acestei forme de educaţie sunt legate de caracterul opţional al activităţilor
organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa şi se va inteprinde, rolul discret al
dascălului şi renunţarea la evaluări.
Efectele educaţiei nonformale sunt cele mai de lungă durată fiindcă informaţia este reţinută fără stres şi
printr-o metodă distractivă pentru copil, spun specialiştii. Deşi în curricula preuniversitară încep să apară
materii precum „Joc şi mişcare”, odată cu introducerea noilor programe şcolare din învăţământul primar, în
realitate, sistemul mai are de „învăţat” cum să „predea nonformal”.
Tot mai multe metode de educaţie nonformală încep să apară şi în sistemul educaţional românesc.
Importante în educația occidentală, acestea au fost gândite în încercarea de a-i ajuta pe copii să înveţe mai
repede şi mai bine, lucruri mai utile decât se poate învăţa prin metoda tradiţională de predare. Expertul în
educaţie nonformală, Ştefan Pălărie, de la Şcoala de Valori, a explicat că învăţarea non-formală se face prin
joacă, într-o atmosferă prietenoasă şi plină de energie.
Şi psihopedagogul Aura Stănculescu spune că educaţia nonformală „se realizează fără stres, nu există
constrângeri, chiar dacă elevii sunt evaluaţi. Testarea nu îi stresează pentru că este de aşa natură încât să nu
creeze stres. Educaţia nonformală este cea mai durabilă pentru că se face doar în conformitate cu dorinţele
copilului, la iniţiativa lui şi dezvoltă imaginaţia, creativitatea, spontaneitatea dar şi aptitudinile academice”,
a spus psihopedagogul.
Psihologii recomandă îmbinarea educației formale cu cea nonformala pentru a le asigura copiilor un aport
echilibrat de informaţie. Educația nonformală poate fi aplicată la toate clasele, indiferent de vârsta copiilor.
În ultimul timp, educaţia nonformală este asociată conceptului de învăţare pe tot parcursul vieţii (en.
lifelong learning). Aceasta accentuează importanţa educaţiei, care are loc dincolo de cadrul formal al
sistemului de învăţământ, fie în alte spaţii decât cele ale şcolii, fie prin activităţi care nu fac obiectul
curriculumului şcolar, dar care răspund nevoilor şi intereselor de cunoaştere şi de dezvoltare ale unui grup.
Valorizarea educaţiei nonformale apare ca urmare a faptului că sistemul educaţional formal se adaptează
într-un ritm prea lent la schimbările socioeconomice şi culturale ale lumii în care trăim. De aceea, sunt
întrevăzute şi alte posibilităţi de a-i pregăti pe copii/ tineri/ adulţi să răspundă adecvat la schimbările
societăţii. Aceste ocazii de învăţare pot proveni nu doar din învăţământul formal, ci şi din domeniul mai larg
al societăţii sau din anumite sectoare ale acesteia.
Conceptual, acest tip de educaţie cuprinde ansamblul activităţilor şi acţiunilor care se desfăşoară într-un
cadru instituţionalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului şcolar, constituindu-se ca o punte între
cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informal.
